Aş urmări imperiul pierdut al nebuniei mele, l-aş prefera tangibil, încarcerat în cercul unui rotocol de fum.
În dimineaţa asta stau cu privirile în gol şi ascult liniştea. Pietoni rătăciţi îşi păşesc drumurile, iar eu mă visez altul din ei.
I-aş împleti liniştea asta printre şuviţe. Aş putea trece dincolo de pulsul petalelor sale. Aş ataşa milenii secundelor.
Cum ar fi să o ating acolo unde e păgână? Să construiesc un tango, pe buze, pe sâni, pe picior, în timp ce arhanghelul ciopleşte dement în piatra mea de muritor?
...
Mă tot minunez. Am trecut ieri pe lângă o insulă. Păşea de parcă acolo unde vor rămâne urmele ei s-ar putea ascunde nefericiţii.
Mie îmi tremurau mâinile de la alcool. Am căscat de câteva ori gura, dar nu mai ţin minte. Nu era decât ea. Apoi insula s-a apucat să alerge după noapte.
Mă tot minunez. Aceste insule ştiu exact cum să-ţi oprească o navigare haotică. Dar corăbiile ei au plecat, duse de consecutive pale de vânt, în cer.
Acolo se primeşte orice.
Tot ce voiam să spun e că am nevoie să O găsesc. Nu-i chiar aşa de ciudat.
Dar aşa fac eu, v-am spus. Mă tot minunez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu