(Povestea de faţă se adresează unui american din doi - şi unui canadian, australian, european din patru: adică acelora care cred în cuvântul ad-literam al Bibliei. Acţiunea se petrece exact acolo unde spune titlul.)
...
Era o zi însorită, ca toate celelalte de până atunci. Adam era încă singur, nici nu ştia ce e aia femeie. Nu avea mai nimic în program, mai culegea o portocală, o banană, dar niciodată un măr. În această dimineaţă, însă, fusese trezit devreme.
Dumnezeu veni la el, îl luă afectuos de după umeri şi grăi:
- Adame...
- Da, Doamne, te ascult...
- Hai să-ţi spun ce idee mi-a venit. (Şi zâmbi larg)
- Spune, Doamne...
- Aşază-te, mai întâi... Bun...
Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el". (Geneza, 2:18)
- E o idee minunată, Doamne, zise Adam. Eşti măreţ într-adevăr. Şi ce trebuie să fac eu?
- Uite, eu o să încep să aduc în faţa ta, pe rând, toate fiinţele vii pe care le-am creat. Şi tu te gândeşti un pic la fiecare şi le dai un nume...
- ...
- Ce zici? Sună interesant?
- Da, Doamne, dacă zici Tu că trebuie...
- Zic...
- Nu pot să pun nume doar la animalele care mă interesează?
- Adame, dacă tot te apuci, trebuie să pui la toate.
- Bine, păi... începem chiar acum? (şi privi cu regret umbra poieniţei unde se relaxa de obicei ronţăind ciuperci)
- Dar când?! Acum începem.
- Bine, Doamne...
Şi au început ei aşa, cu fiecare animal. La început a mers lent, că mai întreba Adam ce face animalul respectiv, ce mănâncă, de ce are atâtea picioare, sau de ce n-are deloc... În prima zi, puse nume la aproape o sută de animale. Spre după-amiază se opriră.
- Gata pentru azi, Adame, zise într-un final Dumnezeu. Sunt opt ore de când faci asta. Ar fi bine să te obişnuieşti cu intervalul ăsta de muncă. Dăcă vrei îţi arăt peste câteva milenii cum o să fie...
- Lasă, Doamne, nu-mi mai arăta acum, că sunt obosit. Mă duc şi eu să mă întind un pic la umbră.
- Vezi ce faci la noapte, că mâine dimineaţă continuăm...
- Daa?? Mai sunt multe? (pentru prima oară, Adam avu o presimţire)
- Eh, mai sunt câteva. Nu te speria, luăm fiecare zi pe rând.
- Ah, deci o să fie destule zile în care o să fac asta de acum încolo?
- O să fie. Hai, du-te acum la joacă...
Şi plecă Adam. În noaptea aceea dormi neîntors, visând tot soiul de animale ciudate, alergând sau târându-se pe pământ, săpând galerii pe sub, altele în apă, lucioase, altele în văzduh, cu aripi...
În mod cert, Adam NU visă dinozauri. Ei nu existaseră niciodată şi nici nu mai aveau când să existe. Dumnezeu probabil că le crease direct fosilele şi apoi făcuse vreun miracol de-al Lui ca să pară vechi de milioane de ani, în cazul în care cineva o să decidă să le dateze după ce-o să descopere carbonul...
Următoarea zi, o luară de la capăt. Adam nici nu mai întrebă despre fiecare, doar le căută nume. Se gândea mai mult acum, deja era în criză de inspiraţie.
- Doamne, nu mai ştiu ce nume să le mai dau, răbufni el la un moment dat...
- Ei, haide, nu fi leneş, cum să nu ştii? îl mustră Dumnezeu.
- Doamne, nu ştiu sigur ce limbă e asta pe care o vorbim acum, că momentan nici nu mai există alta ca s-o compar, dar câte litere şi câte combinaţii crezi că pot să fac?
- Hai Adame, foloseşte-ţi imaginaţia...
- Păi Doamne, nici măcar n-am cum, ce conexiuni să fac? Nici nu am ieşit din Grădină, nu ştiu mare lucru despre lume, latina încă nu există... Nu ştiu NICI UN ALT NUME ca să mă ajut de ele şi să numesc animalele după acele alte nume...
- Adame, vezi că începi să ridici tonul...
- Iartă-mă, Doamne, dar sunt frustrat. Practic, o să ajung să fac nişte combinaţii foarte ciudate de litere, în curând.
- Fă-le. În curând, o să ai nevoie să le faci şi foarte lungi.
- Ceee? (Adam avu a doua presimţire în legătură cu treaba asta) Doamne, o să fie multe rău, nu-i aşa?...
- Hai, că pierdem vremea. Aşa nu ajungem nicăieri. Spune odată: cum vrei să se numească animalul ăsta?
- ...
Şi astfel continuară până la sfârşitul zilei. A treia zi a fost şi mai cumplită. După o săptămână, Adam îşi ura viaţa. Peste două luni, era pe culmile disperării. Strigă deznădăjduit:
- Doamne, nu mai pot! Nu mai vreau! Nu mai pot!
- Adam, calmează-te. Ce ai?
- Doamne, spune-mi: cât o să mai dureze calvarul ăsta?
- Păi asta e în funcţie de tine. Dacă pierzi vremea, o să dureze mai mult.
- Doamne, nu fi vag. Tu le ştii pe toate, spune-mi exact câte animale mai sunt.
- Eşti sigur că vrei să ştii, Adame? Înainte de toate, trebuie să te felicit: în lunile astea două, ai pus nume la peste o sută de mii de animale.
- Doamne, spune-mi câte mai sunt, oftă Adam...
- Exact 29.892.768 de specii, zise Dumnezeu.
- CÂÂÂÂÂÂÂÂÂÂÂÂT?!?!?!
- Adame, gândeşte-te. Dacă reuşeşti să păstrezi ritmul, dacă nu stai mai mult de zece secunde ca să te gândeşti la fiecare animal, în aproximativ 40 de ani terminăm. Plus-minus ceva. Hai, să zic o sută, cu întârzieri, cu probleme neprevăzute şi tot restul...
- ...
Nu există prea multe informaţii despre ceea ce s-a întâmplat în următoarea perioadă. Într-un final, după cumplite sforţări de a nu înnebuni, Adam termină treaba. "Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice" (Geneza, 2:20) Când îşi dădu seama că terminase, începu să plângă de bucurie. Atunci grăi Domnul:
- Adame.
- Doamne, am terminat!!! Am terminaaat!!!
- Bravo, Adame, bravo. Acum vrei să-ţi spun care e cea mai tare fază?
- ...
- La 2000 şi ceva de ani după ce o să-l trimit pe fiu-meu, cu toate maşinăriile pe care o să le inventeze urmaşii tăi, o să se numească calculatoare, baze de date, în fine, n-are rost să te încarc acum... ideea e că atunci, cu toată tehnologia, abia o să pună nume la două milioane de specii. Nu eşti bucuros că tu, acum, de unul singur, fără nici un ajutor, ai pus nume la toate cele treizeci de milioane?!
- ...
- Dar ştii ceva? M-am tot gândit...
- ... (o a treia presimţire groaznică se strecură în inima lui Adam)
- Mai ţii minte ce ţi-am zis la început? Că nu e bine să fii singur şi că trebuie să-ţi fac ajutor potrivit pentru tine?... Că doar de asta ne-am apucat să facem ce-am făcut, nu?
- Ţin minte, Doamne.
- Ei bine, am ajuns la concluzia că nu am găsit ajutor pe potriva ta (Geneza 2:20)
- Doamne, a trebuit să pierd un secol ca să descoperi asta?
- Adame, mi-a venit o idee genială. M-am gândit mult dar acum ştiu ce trebuie să fac. O să creez cel mai frumos ajutor dintre toate. O să vezi. Nici nu ai idee din ce o s-o fac...
- Huh?... mai apucă să spună Adam înainte de a pica într-un somn adânc.
"Şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie"... (Geneza, 2: 21-22)
