Hei, tu!

Cu tine vorbesc. Ce părere ai despre viaţa ta? Se putea şi mai rău, dar parcă nu a ieşit aşa cum îţi imaginai cu câţiva ani în urmă...

Aminteşte-ţi cum credeai că o să fii la vârsta pe care o ai acum. Câte scenarii frumoase s-au spulberat între timp, nu-i aşa? O mare parte din lucrurile pe care le-ai iubit au dispărut între timp. Viaţa n-a fost chiar roz.

Dar nu poţi să te învinovăţeşti pe tine, tu doar ai făcut alegerile care ţi s-au părut cele mai bune la momentul respectiv. Că doar nu poate nimeni să ştie dinainte ce surprize îi rezervă viaţa. Ai crezut în fericirea ta şi ai căutat-o. Ştiu, norocul n-a fost întotdeauna aproape şi apoi, ai numai atâta libertate cât îţi permit opţiunile. Ce să fi ales, ca să fie mai bine de-atât? Nu, acum nu vrei să te mai uiţi în spate. Chiar dacă uneori te gândeşti „Cum ar fi fost dacă...?”

Cine poate şti? Poate ar fi fost mai bine, poate mai rău. Acum te-ai decis să priveşti numai înainte. Ai învăţat câte o lecţie din fiecare moment dificil şi ai încercat şi tu să te distrezi atât cât s-a putut, fără să-ţi pară rău a doua zi. Şi chiar de s-a întâmplat asta, puţini ştiu secretele astea ale tale.

Uneori, seara, analizezi ce ţi s-a întâmplat în ultima perioadă. Cauţi să înţelegi greşelile celuilalt şi îţi găseşti scuze pentru cele care îţi aparţin. Poate îţi faci planuri, te gândeşti ce ţi-ar plăcea să schimbi, ce ţi-ar plăcea să faci. Visezi o vreme despre lucruri frumoase care s-ar putea întoarce în viaţa ta, sau despre lucruri noi, pe care ţi le doreşti.

A doua zi te trezeşti, întotdeauna mai devreme decât ţi-ai dori. Prima parte a zilei funcţionezi ca un robot, faci lucrurile pe care ştii că trebuie să le faci şi ai uitat ceea ce-ţi propusesei doar cu câteva ore mai devreme. Abia seara, când termini treaba, îţi aduci aminte de planuri şi îţi găseşti iar scuze. Doar nu e aşa de uşor să renunţi la ceea ce ai, chiar dacă nu-i aşa grozav, decât să pleci aiurea, căutând nu se ştie ce. Ehe, dacă ar fi după tine, dacă nu te-ar ţine nimic, n-ai sta de două ori pe gânduri.

Ştiu că nu-ţi pot spune totul despre tine dar... te înţeleg. Ştiu câteva din lucrurile de care sigur îţi este frică. Ştiu şi o parte a gândurilor tale, partea aceea neastâmpărată, privirea aceea pe care nu ţi-o poţi opri. Până la urmă, copilul din tine are pofte. Cine nu visează cu ochii deschişi?

Mă urmăreşti încă? Da, ţi-am spus, chiar cu tine vorbesc. Chiar în momentul ăsta, sunt undeva lângă tine. Ţi-am cotrobăit prin speranţe şi ştiu cât de mari sunt.

Atâtea lucruri ar putea fi mai bune, dar ce poţi să faci? Au fost momente când ai cerut şi n-ai primit nimic. Te-ai întristat. Au fost momente când ţi s-au cerut prea multe. Ce să fi făcut? Eşti şi tu om.

Nu vreau să te sperii - dar şi mâine o să faci aceleaşi lucruri pe care le-ai făcut azi. Şi poimâine la fel, săptămânile trec repede, nici nu-ţi dai seama când se termină anul. Şi atunci îţi vei aduce aminte ce ai visat azi. Ce ai fi vrut să faci, cât mai repede, dar ai tot amânat. Şi îţi vei găsi aceleaşi scuze pe care le-ai găsit azi.

Probabil te gândeşti deseori la dragoste. Uneori cu drag, alteori cu tristeţe. Poate zâmbeşti când îţi aduci aminte cum te gândeai în adolescenţă la asta. S-au schimbat lucrurile, nu?

Poate mai sunt câţiva oameni pe care i-ai rănit. Ar fi bine să le ceri iertare. Dacă azi nu o faci, n-o s-o faci nici mâine. Nici peste un an.

Poate sunt câţiva oameni care te-au rănit. Ar fi bine să le spui că i-ai iertat. Dacă nu e încă prea devreme. Dar nu cred să fie vreodată prea devreme.

Poate ar trebui să nu mai aştepţi surprize de la Fortuna şi să faci ceva în legătură cu regretele tale.

Ştiu, poţi să-mi zici oricând că e uşor să dai sfaturi. Şi eu am greşit mult. Foarte probabil, încă o s-o fac. Dar şi-n mine stau aceleaşi frici şi speranţe ca şi-n tine.

Îţi ursesc multă fericire. Mi-ar plăcea să-ţi şoptesc încet la ureche. Să-ţi spun de ce cuvintele sunt mai frumoase decât orice, cu o singură excepţie: tu.

Da, tu.