„If you place a thing in the center of your life,
That lacks the power to nourish
It will eventually poison everything that you are
And destroy you”
Trebuie să depăşesc momentul acestei greşeli, de a pune o persoană nepotrivită acolo. Cel mai greu, acum, este să pregătesc acel loc, centrul, pentru ceva mai bun. Purificarea asta se dovedeşte doar o altă provocare, în şirul încercărilor ce mă şlefuiesc. Rafinez o nouă oglindă a adâncului, a spaţiului unde gândul se dovedeşte neputincios împotriva sentimentelor.
Până la urmă, adevărata provocare a pierderii este să nu murdărească oglinda. Poarta ta spre cealaltă parte, spre tine însuţi. E un proces migălos, să iei fiecare pată, să o pui în lumină. Apoi lumina o va descompune în culorile primare. Abia atunci reîncepe jocul.
Nu idolatrizez oamenii, n-am făcut-o niciodată. M-au dezamăgit prea mult. Dar încerc să păstrez oglinda curată.
Un înţelept mi-ar putea da multe sfaturi despre lucrurile cu adevărat importante, ce merită acel spaţiu, în afara unei persoane. Dar mie nu-mi poate folosi echilibrul lor. Dacă renunţ la dăruire, fără limite, fără remuşcare, simt că voi rămâne doar un alt obiect ce nu serveşte alt scop în afara lui însuşi.
Mie nu-mi prieşte supravieţuirea. Am fost mereu foarte bun în a mă distruge singur. Nu îmi sunt suficient şi mă împart tuturor cu o nepăsare supremă.
N-am ştiut niciodată ce anume aştept. Sunt doar un alt participant orb într-o lume fără zaruri. Un scop mai mare mă ţine aici, în divina burtă.
Sluta m-a vizitat din nou azi-noapte. De fiecare dată are o vorbă bună. „You are a good man. You are as God intended”, mi-a zis.
Altă dată mi-a şoptit la ureche un secret, despre umoristul suprem. Am râs în somn. Acolo, în prezenţa ei, nimic nu mă poate atinge.
Sunt doar un ou, cu vise mari, cu aripi de-anvengură.
Nu, încă n-am zburat. Liniştea mea-i brăzdată de-o fisură.
8 comentarii:
desi spui ca nu ai zburat
inca
tot ce scrii ma duce cu gandul la un zbor continuu si fara sfarsit
dovada n-ai
dar se pare ca iti amintesti
esti mai apatrid ca zidul berlinului
intre cer si pamant, bine?
da
minunile crapa la colturi.
E bine. Mi-ai dat o idee. :D Cui datorez onoarea acestui comment? Dacă nu-i bai, desigur...
de bunavoie nu ti-am dat vreo idee
deci mi-ai furat-o.
sper că ai buzunarele pline
fur, dar nu sunt un hoț
doar un fel de liliac vampir
ce are nevoie de cuvinte și viață
sigur sigur
toti suntem
un fel de paraziti
cu un simt de conservare exacerbat
pana la urma n-avem nevoie de prea multe
dar acceptam orice
viata
nu?
stiu
dar cand vreau sa spun nu mai stiu nimic.
Centrul nu e decat starea continua a distantei fata de margine. Nu e niciodata un loc geometric. Dar e un loc al fiintei in care toate amintirile se intorc perpetuu. E incremenirea unui moment in el insusi, o parabola a fiintei fara trup, o metonimie a ta insuti. Cand creste, descresterea vine odata cu el, intrucat centrul devine Centru al atentiei oscilante, premisa sparta ca un ou zburator. Si o scurta lingere pe suflet :D.
Numeste timpul pe care-l ai viata. Si-o sa ai aceeasi notiune defecta, impersonala. Numeste timpul pe care-l ai ca pe tine. Si o sa-l numesti fericire, tristete, oscilatie, moarte, zgaibe-n talpi, cosuri, masturbari violente, comprese reci, ciorba de burta, doua beri in plus, joe-uri, michael-i, somn, trezie, POEZIE, prieteni. Numeste timpul cum vrei. Ce e pierdut e un comentariu literar de clasa a 8-a.
Trimiteți un comentariu