Cel mai practic sfat pe care l-am primit în viaţa mea a fost să mă feresc de sârma ghimpată la nivelul puţei.... şi al doilea să nu uit că Bătrânul are umor.
Cred că cea mai notabilă realizare a creştinismului, deşi nu a început cu o poantă, e să fie una de atunci încoace.
Una caldă, una rece. Ăia isteţi n-o să-şi piardă vremea ca să mă întrebe cum vorbesc de Bătrân şi în acelaşi timp mă amuz de preoţii rataţi şi cartea pe care n-au înţeles-o.
Ceva îmi spune că cititorii isteţi sunt şi ei împăcaţi, ca şi mine, că n-o să fim urmăriţi cu lansatorul de fulgere pentru că îndrăznim să facem glume pe seama unor inepţii scăpate prin biblie. Pesemne s-a întâmplat când a picat conexiunea profeţilor cu Duhul Atoate-ştiutor şi... au trebuit să pună din burtă.
Personal, am mai multă încredere în datul în bobi decât în capitolul în care Adam pune nume fiecărui animal. Ce?? Cum adică... fiecăruia? Am recitit rândul din biblie de mai multe ori. Tot ce e pe pământ, sub pământ, în apă şi în aer? Esteţi siguri? Cât timp i-a luat să facă asta? Adică ştiu că nu erau prea mulţi biologi pe vremea aia ca să vă tragă de mânecă, dar sunt cam multe specii pe planetă... Asta e, acum că au scris-o deja, e cuvântul domnului, deci aşa s-a întâmplat.
Umor involuntar. La ăsta chiar nu te aştepţi. Zău. Ca atunci când faci bine şi ţi se dă în barbă. Păi dracu’ te pune să faci bine indiscriminat? Şi dup-aia tot Omul e ăla care se supără că i se dă cu tifla după ce-şi face un altar din Binele lui... Eu nu-ţi zic acum să nu-l faci, dar ţine minte că e ca păpădia: nu te duci cu ea în faţa ventilatorului, că rămâi cu ea cheală...
Umor involuntar: ca atunci când treci pe lângă nişte vaci cu jointul în gură şi rosteşte gura fără tine: Bună iarba?!
Sau ca perla inestimabilă a unui prieten: Bă, viaţa e grea, dar dură...
O am şi eu pe a mea, care a pus capăt unei discuţii ce abia începuse să pară intelectuală: problema lu’ Sisif e că nu-l ajută nimeni...
Acum un sfat serios. Niciodată să nu-ţi dai chiloţii jos dacă nu eşti pregătit(ă) de surprize... Apropo de surprize, pe Eva aş vrea s-o văd la Andreea Marin. Să explice ea cu lacrima în ochi cum o înjură o umanitate întreagă pentru un prăpădit de măr. O fi fost gustos?? Erau mere roşii, galbene, de care? Am căutat, dar nu scrie...
Decât de ciuperci halucinogene care despart norii şi te fac să auzi voci. Pe care, Moise, pentru că era mai lentă livrarea pe vremea aia şi încă nu-i venise laptopu comandat, a făcut ce-a putut şi le-a cioplit în piatră. Deh.
Însă partea mea preferată a poveştii e aia în care coboară de pe munte şi îi vede pe ăilalţi, adică omenirea, ce făceau. Se uită la tăbliţe, se uită din nou la ei. Şi iar la tăbliţe: ce mama dracului?! Faceau ăia TOT ce scria acolo să nu facă... Şi primul gest e să-şi bage pula în ea de umanitate, că e irecuperabilă... şi dă cu ele de pământ. Abia după ce se calmează niţel, îi vine mintea de pe urmă: sunt mai bune şi mai puţine, decât deloc...
Sfat? Degeaba dai porunci celor care nu sunt dispuşi să asculte. Încearcă mai întâi cu exemplul personal şi eventual cu... sfaturi. Cu alte cuvinte, dacă vrei să dărâmi un zid, caută mai întâi o crăpătură. Ce ar mai fi de învăţat? Păăi... s-o laşi mai moale cu poruncile când tu însuţi eşti pe la dungile de pe şoseta broaştei. Sau pe la Inchiziţie...
Daa, Bărbosu’ are atotumor... Dar poate n-are barbă. Cum să-ţi tunzi barba, dacă eşti indestructibil? Hmmm... Poate că s-a născut ca Chuck Norris, cu barbă. Şi înainte de Toate...
Într-o zi, Chuck chiar mi-a dat Cel Mai Bun Sfat Din Lume. Dar nu pot să vi-l spun. Nu cred că i-aţi supravieţui...
Pentru că-mi sunteţi simpatici, vă mai fac un cado’. Pentru toate vârstele: nu încercaţi să măsuraţi lăţimea orizontului cu ochelarii de cal... Mda.
Până la urmă, în viaţa asta nu-i chiar aşa de greu să te simţi bine, dacă ştii ce faci. Altfel spus: sunteţi liberi să faceţi pişu pe gardul electric. Însă doar atunci când ţineţi ştecherul în cealaltă mână.
Iar acum, pentru final, se cere o perlă a înţelepciunii, sfatul care o să înglobeze tot ce se poate spune despre... infinit. Nu?
Ei bine, Sfatul Sfaturilor este următorul: dacă ai nevoie de sfaturi de la mine, mai bine îţi cumperi cercei.
Btw, vrea cineva un fum? Că eu o să cad din mine dacă mai trag...
miezul 860 , temperatura corpului
Cu 8 ore în urmă
1 comentarii:
"Sfatul Sfaturilor este următorul: dacă ai nevoie de sfaturi de la mine, mai bine îţi cumperi cercei" hahahaa si eu doar ce ti-am cerut un sfat...dar nu port cercei:)
te ador cez ai un umor ironic fix k Batranul:))
luiza
Trimiteţi un comentariu