Thanatomagie

De pe străzi şi alei, sentimentele se retrag în camerele lor.
E semn că se apropie seara.
Sentimentele, ca şi fluxul, se retrag pentru că există somn.
O legănare de la extaz în agonie şi în Apoi.

Pe tărâmul nopţii, corpul îşi schimbă vibraţia.
Percepţia se schimbă.
În caleaşca ei personală
soseşte voluptoasa atracţie a necunoscutului.

Ca şi corpul pe jumătate dezvelit
mintea se joacă atât cât a fost lăsată să descopere joaca.
Sufletul, la fel...

Femeia plecării îmi mângâie fruntea iar eu râd lipsit de greutate.
O aud fredonând abia şoptit:
Hello, darkness, my old friend
I’ve come to talk to you again...

...

Acolo unde lucrurile încep şi acolo unde se termină, există miracole.
Din când în când aud ţipătul lanţului.
Din când în când halucinez mosc în temple dulci şi sărate.
Ea îşi apropie coasa de coapse şi îmi povesteşte despre cerul din spate.

Noaptea a picurat toată în apus.
Strop cu strop, nuanţă după nuanţă
portocaliul s-a transformat în negru.
Apoi în beznă.

De acolo pleacă şi acolo se întorc toate.
Orice om mare ştie că bezna păstrează sămânţa magică a luminii.
Orice copil ştie că nu e chiar uşor să faci magie.

Implică multe cunoştinţe,
o căruţă cu imaginaţie (o vezi?),
un ochi pentru frumos, un ochi pentru tragic
şi unul pentru lumină.
Aste numai ca să poată să-şi înceapă ucenicia.

Pentru început trebuie să înveţi alchimia.
Transformările sunt teribil de importante -
mai ales cele din interior.
Pe undeva pe acolo afli ceea ce începi să cauţi.

Ca să creezi trebuiesc desigur uneltele potrivite.
Felurite sunt acestea precum chipurile oamenilor.
Însă toate au nevoie de stăpânirea formulelor magice.
Acestea nu se obţin decât atunci când eşti Înăuntru.

Înăuntrul e mare.
E mare cum numai lucrurile precum universul pot fi.
Îl poţi găsi teribil de aglomerat ori poţi găsi linişte.
Liniştea şi haosul sunt, la rândul lor, de multe feluri.

În locul în care s-a terminat una şi încă nu a început cealaltă
există Intermediarul – ca duhul ce întreieşte soarta profetului.
Totul este liber şi firesc
iar firele ţesăturii se potrivesc cu măiestrie
din umilinţă.
Căci cel ce crează la rândul său
ştie că orice stăpânire este un împrumut.

Abia după Căutare iei lut şi laşi incantaţia să se rostească singură.
Spiritul conduce raţiunea prin urechea infimă a nebuniei
cea suficient de încăpătoare
ca orice elefant cu bun simţ să o străbată.

...

Pentru orice creaţie, construieşti întâi Scena.
Aici, grandios şi mistic, guvernează in absentia femeia plecării.
Doar în faţa ei oamenii devin sinceri.
Adevărul e o necesitate a despărţirii.

Buzele se mişcă imperceptibil.
Fruntea coboară spre ţărână.
Mâna prinde un singur fir şi începe să-l ridice.
Iese viaţă numai din mişcarea acelora
al căror suflet s-a descărcat în pragul sfârşitului.

Moartea e prietena magicienilor.
Ies la plimbări lungi şi stau de vorbă
aşa cum puţine cupluri din lume au învăţat să vorbească.

La început, doar stau şi se privesc.
Priviri oglindite una în cealaltă,
care par uneori să fie mai lungi decât mileniile.

Dar cu Ea nu există stinghereală.
Ea este cea mai naturală din lume.
Prezenţa ei este cu adevărat hipnotică.
Adevărata frumuseţe urcă în mister şi coboară în taină.

Coboară pe trepte necunoscute în cel mai familiar instinct al fiinţei.
Urcă în manifestul cerebral al sentimentului.
Te rosteşte. Te în-fiinţează.
În cazul magicienilor, Ea este cea care îi conduce acasă.

Dar prieteniile bune durează o viaţă.
În căutarea lor, Ea îi duce dincolo de margini
înspre acel lucru care să nască din nou infinitul
dacă ar fi să se termine.

Numai voalul ei are atâta vrajă cât să studieze toţi curioşii din lume
şi tot n-ar termina de citit mai mult decât două-trei scame.
Magicienii tot încearcă să-i ridice voalul
să-i descopere măcar gleznele fabuloase
căci numai la ea găsesc amânare.
Asta vor toţi de la Ea...

Iar Ea zâmbeşte întotdeauna cald şi îi linişteşte pe toţi.
Îi hrăneşte, dă un sens umbrei lor.
Cine are ochi de văzut, să vadă:
sunt oameni care n-au umbre şi umbre care n-au oameni.

Magia îşi urmează calea Ei, tot timpul acolo şi niciodată prezentă.
Spre deosebire de vorba muritorilor
magia nu străbate ţara lui Ego
înainte de a-şi îndrăzni formularea în Cuvânt.

În faţa cuvintelor, ea se sprijină cu un cot în miracol
şi cască plictisită...
Tăcerea ei vorbeşte mileniilor şi celor care ştiu că
acolo unde lucrurile încep şi acolo unde se termină, există miracole...